„Mie nu-mi place deloc să mi se spună „Maestre”. Mi se pare oribil, dar oribil, oribil! „Ecoute, mon vieux” (Ascultă, bătrâne!), le răspund, „măiestria nu se-nvaţă, ţi-a dat-o Dumnezeu, dar nu poţi s-o practici dacă nu ai meseria în care măiestria să se exprime”.
„Eu cred că pentru fiecare om este mai important drumul decât a ajunge la ţintă. Ajungerea la ţintă compune în alchimia acestui moment şi puţină tristeţe. În clipa aceea trebuie să cauţi un alt drum, trebuie să cauţi o altă ţintă ca să-ţi păstrezi viaţa, tonusul şi rostul pe lume.”
„Carpe diem! Totdeauna am crezut că trebuie să trăiesc momentul. Sunt un om care trebuie, de cel puţin 3-4 ori pe săptămână, dacă nu mai mult, să se piardă pe sine ca să intre în pielea altui personaj. Dacă sunt plin de ale mele, de tot trecutul meu, de tot ce ma frământă, de tot ce mi se întâmplă, unde dracu’ să mai încapă şi întreaga problematică a personajului pe care îl joc? Problema este, când am terminat rolul, cum dracu’ ajung din nou la mine?”
„Nu cred în coincidenţe, dar cred că există un destin şi cred că vom descoperi că am trăit toată această perioadă într-o anumită vecinătate cu Cineva, pe care nu se poate până la urmă să nu-L recunoaştem. El stă liniştit, aşa, ca într-un fotoliu şi priveşte această evoluţie a noastră. După cum cred că în anumite momente nimic nu ar fi dacă moarte nu ar fi.”
MIRCEA ALBULESCU ( 1934-2016) . Ce ar mai fi de adaugat ?
Photo :

Liviu Manecan

Lasă un răspuns